vineri, 21 decembrie 2012

Douămiidoișpe'

Anul în care au apărut roadele strânsului din buci din perioada 2009-2010. Anul în care am mai început să elimin din lunile proaste. Anul în care mi-am crescut numărul de clienți. Anul în care clienții existenți mi-au mărit și diversificat portofoliul și care mi-au acordat o și mai mare încredere. Anul în care cel mai mare client al meu a dat o parte din portofoliu altora iar ieri m-a anunțat să-mi spună că de la 1 ianuarie preiau TOT! Anul în care am fost nevoit să pun burtoiu' pe carte și să dau examene. Anul în care am învățat lucruri despre care credeam că sunt blablauri dar care m-au ajutat. Anul în care l-am trădat pe Maybach și-am luat-o amantă pe Beöji. Anul în care mi-am închis telefonul o săptămână și m-am bucurat de soarele, apa și liniștea unei insule. Anul în care am decis să dau jos măcar 5 kilograme și-am dat 10( mi-e dor de-o pită unsă cu cuțâtu!). Anul nunților și botezurilor. Anul cu cele mai multe întâlniri, telefoane și mailuri cu familia. Anul în care o să fac un Revelion departe de Sibiu, în liniște, cu telefonul închis și botu într-o cană de vin roșu.
Sper ca la anul să cresc în continuare. Sper ca la anul să diversific cât mai mult. Sper ca la anul să pot implementa și-un serviciu on-line. Sper ca la anul să mă bucur mai mult pe-o insulă de soare, apă și liniște. Spera să continui să dau jos din burtă. Sper să fie mai bine.
Nu o să mai am timp și chef anul ăsta de blog, așa că profit de ocazie să vă doresc ce-mi doriți și mie!

Un comentariu:

  1. Teo, îţi doresc să creşti în continuare (profesional), să scazi în continuare (fizic) şi să ne citim, vedem sănătoşi şi anul care vine!

    RăspundețiȘtergere

dacă te ţine, încearcă