duminică, 27 mai 2012

Pisica neagră

Weekend-ul ăsta am fost nevoit să particip la un curs ținut la Cluj. Destul de obositor, nu chiar plicticos pe cât mă așteptam și sper că am luat testul final.
Printre cursanți, era un domn în vârstă din Arad, care în prima zi a ajuns pe finalul cursului, din cauza unui accident feroviar. Trenul cu care venea spre Cluj a lovit un tir care nu a respectat semnale de trecere a căii ferate. Omul era destul de speriat de ce se întâmplase iar seara când stăteam cu ceilalți colegi de curs în barul hotelului la o bere, încercând să-l liniștim, i-am spus să zică merci, că n-a fost mai rău. Domnul a zâmbit și ne-a spus că nu e prima dată când pățește așa ceva, că în 1993 a fost în SUA, a vizitat WTC-ul iar a doua zi a avut loc primul atentat cu bombă asupra WTC-ului(cel cu bomba din parcarea subterană). Pe când ne hăhăiam noi de ghinionul pe care-l poartă colegul nostru, acesta ne-a mai făcut o dezvăluire. A fost unul din pasagerii lui Costa Concordia în ultimul ei voiaj!
Inutil să vă spun că zilele ăstea ne-am rugat să nu fie cutremur cât stăm în același hotel cu el.

p.s.: tipul ne-a arătat poze de la naufraugiu și ne-a spus că din banii primiți ca despăgubire și-a cumpărat o proprietate într-un sătuc liniștit din Italia. Bănuiesc că s-a terminat cu liniștea sătenilor!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

dacă te ţine, încearcă