luni, 9 mai 2011

Medieşan am fost, voi vedea eu de-oi mai fi!


Noa' să lămurim de la bun început ceva. Io's născut, crescut(vreo 28-29 de ani) în urbea de pe malul Târnavei Mari. Nu-mi reneg originile dar nici nu fac caz de ele! Azi sunt sibian cu acte în regulă (bine, pentru bambooiştii sibieni sunt doar un oltean diferit faţa de oltenii din Vâlcea), iubesc oraşul de pe Cibin, dar nu uit că sunt de pe meleagurile natale ale lui " Noa'".

Semifinala Cluj vs. Mediaş ne-a arătat valoarea unui campionat. Un campionat în care vechile vedete işi dau ultimul suflu, noile vedete sunt inexistente, strainii sunt categorisiţi  pe baza banilor de pe contracte iar echipele supravieţuiesc  de pe urma banului public. Un campionat de căcat cu rezultate pe măsură. Până şi "sfântul" Asesoft şi-a arătat limitele şi a cerşit milă la bugetul de stat.
De mic am fost crescut în idioţenia de teorie că "Sibiul e cauza tuturor problemelor noastre". Noi, deştepţii din mica urbe, mereu am fost călcaţi în picioare de nevrednicii locuitori ai localităţii de sub Păltiniş. Mereu am găsit scuza şi-am arătat cu degetul spre oraşul lui Nicuşor. Dar de fiecare dată ne-am bătut cu cărămida în piept că noi avem gazu'! Nu conta că ăla era bunul tuturor, că printr-un noroc în oraşul nostru s-a pripăşit compania de gaz, noi eram buricul României(mai conta că geografia ne dădea peste nas şi muta centrul ţării la Agnita?). A lucra la Google, la Microsoft, la Mercedes-Benz, era fix pla. Ideal era să ai un post la gaz!
M-a ajutat Ăl de Sus şi-am reuşit să fug din Paradis. Am descoperit că lumea nu se opreşte la Blăjel, parcul din centru nu e mijlocul planetei şi nici un sibian nu mi-a luat vreun drept.
Înfrângerea Mediaşului la Cluj e momentul în care suporterii gazişti să nu mai caute scuze. E momentul în care explicaţiile nu mai trebuie aşteptate de la federaţie, arbitrii, Cluj sau Ploieşti. E momentul în care explicaţiile trebuie cerute de la echipă. De la şefii echipei care azi sunt arătaţi cu degetul de suflarea baschetbalistică din România. Azi e momentul ca în loc de victimizare, medieşenii să pună întrebări. Să întrebe de ce la meciul cu Piteştiul, argeşenii aveau cotă uriaşă la casele de pariuri. Să întrebe de ce şi cum Drăguşin a ajuns gazist. Să întrebe de ce au fost excluşi din Cupa Balcanică. Să întrebe de ce echipa cu cel mai mare buget din campionat, cu cel mai bun lot din campionat nu este în stare să câştige acest căcat de campionat. Să se întrebe cum naiba au ajuns în postura să joace decisivul la Cluj când puteau foarte bine să termine campionatul regulat pe doi dacă nu pe primul loc. Să se întrebe de ce oamenii din echipa de fotbal decideau pentru echipa de baschet! Să vă mai sugerez şi alte întrebări?
Dragilor, nu Sibiul, nu Clujul, nu Ploieştiul sunt cauza eşecului vostru. Cauza e strict internă.
E momentul gaziştii mei dragi să arătaţi că vă pasă de echipă. Să cereţi explicaţii conducerii, să analizaţi unde şi de ce aţi pierdut şi să nu vă mai victimizaţi. Să vedeţi cum echipa cu lotul cel mai bun şi cel mai mare buget, a reuşit în doi ani să câştige doar o amărâtă de cupă pe care nu o mai vrea nimeni; şi aia cu semne de întrebare. Să nu mai începeţi cu smiorcăieli că oraşele mari au ceva cu voi, că sibienii vă tratează ca pe nişte ţărani sau că şăpcarii vă umilesc cu şcolile. C'mon, eu sunt mândru de ce-am  învăţat în şcoală în Mediaş! Nu mai pozaţi în victime şi nu vă mai plângeţi! Atitudinea de tip Gina, Arizona sau Milionaru' dăunează grav sănătăţii!
Dacă reuşiţi asta, campionatul următor voi fi de partea voastră!

Un comentariu:

dacă te ţine, încearcă