(acest post este un pamflet şi nu are nicio legătura cu realitatea)
În Gura Râului, în afară de echipa de oină, sportul e inexistent. Aşa că la fiecare două sâmbete, pe islazul comunal se adună toată comuna să vadă meciurile din mult disputatul campionat judeţean. Echipa, denumită pompos Clubul Sportiv Urătorii din Gura Râului, e una cu tradiţie. Are două titluri judeţene câştigate până acum, dar e mult mai cunoscută în judeţ, ca echipa cu cea mai zgomotoasă galerie.
Sezonul trecut, echipa din Gura Râului era antrenată de Petre, un sas de prin Nocrich, cu care era cât pe ce să câştige un nou titlu. I-a împiedicat un arbitru însă, într-un meci de pomină contra Asociatiei Sportive a Foştilor Tâlhari din Poplaca. Gurenii au pierdut titlul, iar pe Petre l-au lucrat jucătorii, în special ăia olteni, veniţi la echipă mai mult pentru statistici decât pentru titlul de campion judeţean. Petre a plecat până la urmă, gurenii l-au regretat dar au căutat să aducă rapid un nou antrenor şi noi jucători la echipă.
Aşa că, primarul a decis să-l aducă antrenor pe Dică, un oltean, fost jucător la echipa comunei, foarte iubit de gureni. Dică a adus cu el câţiva olteni de-ai lui pe post de jucători şi a făcut un grafic în care să se încadreze.
Problema a apărut după ce a început campionatul. Gurenii au pierdut cu echipe slab cotate, gen Electricitatea Rusciori, Tigrii din Apold, Butelia Loamneş sau Contorul Moşna. Victoriile împotriva Cozoroacelor din Miercurea, nu au putut şterge dezamăgirea din inimile gurenilor. Gazeta de perete din mijlocul comunei era plină de mesaje critice. Se critica orice. Ba că oltenii jucau bine în crâşma lui nea Bebe zis Capitalu’ şi nu pe islaz, ba că Dică e prea preocupat de nojiţele de la opinci decât de joc.
Într-un final, primarul văzând că nu e în grafic, că la gazeta de perete gurenii deja erau ameninţători, a decis să antreneze el echipa şi să-l trimita înapoi în Oltenia pe Dică.
Dică, supărat şi-a strâns lucrurile, a mai tras o tură pe la crâşma de la islaz să-şi salute prietenii, să bea o bere şi să prindă rata de 6 seara. La crâşma de la islaz, mulţi gureni dezbăteau schimbările la echipă. La intrarea lui Dică în crâşmă, toată lumea a tăcut în afară de vecinu’ Gheorghe care a vrut să-şi arate respectul şi să-i ureze drum bun:
- Bă Dică, ce să-ţi zâc, io mă bucur că tu pleci, poate-ţi găseşti rostul prin alte părţi. Nu fi supărat pe gureni, da’ noi aşa suntem. Iubim prea mult oina asta, ţinem prea mult la echipa asta şi proşti nu suntem să nu vedem că tu nu te prea pricepi ca antrenor. Aşa că nu fi supărat, ţine o bere din partea noastră şi Doamne’ Ajută mă Dică!
Pentru Dică asta a fost mult prea mult aşa că nu s-a abţinut, a dat pe gât berea şi le-a spus gurenilor din crâşmă:
- Voiiii măăăă, ştiţi oinăăăă? Voiiii măăăă? Voiii măăă, care sunteţi aşa de proşti că-l regretaţi pe sasu din Nocrich care paria la PronoOină contra voastrăăăăă, măăăăă? Băăăă, mă bucur că plec şi-mi pare rău că n-am facut-o mai repede!
Dică n-a mai aşteptat răspunsul gurenilor că tocmai sosise rata de 6.
Rata de 6 dispăru în zare. Liniştea din crâşmă se sparse când vecinu’ Gheorghe comandă o nouă bere şi concluzionă:
- Lasă-mă mă, că doar şi Dică acu’ vreo câţiva ani o dat intenţionat cu bâta’n balta de pe islazu’ din Miercurea!
Gurenii prezenţi în crâşmă, aprobă concluzia lu’ vecinu’ Gheorghe cu o înjurătură printre dinţi şi-o înclinare verticală a capetelor pe care stăteau semeţe clopurile, după care au trecut la următorul subiect: meciul contra Posesorilor De Dacia din Vurpăr. Campionatul judeţean merge mai departe. Gurenii mai speră.
