marți, 9 noiembrie 2010

Nişte păduchi

O chestie care n-am ştiut-o până acum.
Rapidiştii s-au dat întotdeauna victimele comuniştilor şi-au acuzat mereu că Dinamo a fost echipa Securităţii.
Dar....

 Istoricul Mihai Alex Stoenescu scrie, în "Istoria loviturilor de stat din România", că sindicatul ceferiştilor de la Atelierele Griviţa, care a înfiinţat şi Rapidul, se transformase, în perioada interbelică, într-un focar de agenţi bolşevici plătiţi sau infiltraţi de URSS cu scopul de a destabiliza ordinea socială în România. În context, Rapid a apărut ca o grupare care lupta, în numele proletarilor asupriţi, împotriva echipelor "capitaliste" (idee a luptei de clasă promovate de comunişti). Această versiune poate constitui şi o explicaţie pentru faptul că Rapid a supravieţuit după război, într-o perioadă în care noile autorităţi au ras de pe faţa pământului toate cluburile semnificative din perioada interbelică (Venus, Carmen, Unirea Tricolor, CAO etc)


În primăvara lui 1948, pe 28 martie, a avut loc una dintre cele mai mari mascarade electorale din istoria României. Frontul Democraţiei Populare (FDP), alianţă condusă de Partidul Muncitoresc Român (viitorul Partid Comunist), formaţiune susţinută de trupele sovietice de ocupaţie, a fost declarat câştigător, cu 97,83 la sută din voturi. Alegerile au fost nu numai fraudate, dar şi organizate într-un climat de teroare, toţi liderii politici români liberali şi ţărănişti fiind, la acea dată, exilaţi, închişi sau ucişi. Înaintea acestei farse sinistre, Rapid s-a numărat printre echipele care au făcut propagandă alianţei bolşevice, jucând chiar cu un soare uriaş (simbolul electoral al FDP) pe piept.
                                                                                            (de AICI)


Şi dacă le zici (cenzurat) se supără! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

dacă te ţine, încearcă