joi, 25 noiembrie 2010

Memoriile unui vânzător de mașini (episodul 1 ”Excepția”)

Timp de peste cinci ani am lucrat la un dealer auto din Sibiu. Brand de top, cerințe pe masura, procedură și la scobitul în ureche. Știți cum e: ”personalul reprezinta brandul”, ”interfața sunteți voi”, ”nu se admite nici o abatere”. Angajații smirna ... cât despre clienți... :)
Ce mai trebuie sa știți e ca munceam la câte un client câteva luni, îi luam in considerare aproape orice moft, satisfăceam orice cerință (dor plătea omul in medie 50.000 de euro pe câte o mașină)
Doar că banii aștia nu se reflectau de fiecare dată în capacitațile sale (intelectuale, sociale, umane...)
Să revenim.
Intră în show-room un personaj important din Mediaș, personaj cu iz de mercaptan, însoțit de o tânără (nevasta, fiică, amantă, habar n-am nici acum). El: ” Am venit să-i iau mașină, ea și-o alege și apoi discutăm noi de bani”. Ce mai, visul oricărui vânzător. Convingi doamna, dupa care nu mai dai niciun discount, nu de alta da` că are cine să-l pistoneze la cap să-i ia mașina o dată! (Sfat. Nu mergeți niciodată cu nevasta să cumparați o mașina. Dacă vede un vânzător că ea s-a extaziat la un anume model, s-a terminat jocul. Marja de negociere scade la minim, stresul nu mai e al vânzătorului, stresul trăiește cu tine in casă ...)
În acest context incep să-i prezint tinerei diverse modele (mai mici, mai mari, mai rotunjite, mai nesimțite la preț....). Nici o reacție. Am ajuns la decapotabila de peste 500 de cai si peste suta de mii de euro... el ”îti place? O luam!” Eu: ”Doamne ajuta!”. Ea nimic! Eu ” O putem aduce in orice culoare, configurție...) Ea: ”Nu-mi place!”. Eu exasperat. Nu mai aveam variante. De la euforia de început am ajuns dezumflat, nelămurit, daca vârful de gamă nu-i place, ce mama naibi îi place?
Și am pus singura întrebare care nu vrei, ca vânzător, să o pui : ”Vă place vreun model de la alta marcă? ” Ea: ”Îmi place mașina care o are nevasta lu` Cutărescu” El: ”Opel Agila!?!!” Eu ”Opel Agila?!!!” El ușurat și oarecum încurcat se ridică și spune ca-i pare rau da` pleaca la Opel. Eu cu lacrimi în suflet ramân perplex și realizez ca nu toate pițipoancele sunt snoabe.
A fost singurul caz din zeci de alte cazuri în care ea a judecat rațional și corect.
A fost singura excepție.

3 comentarii:

  1. As vrea sa fiu pitipoanca, sa ma plimb intr-un "varf de gama" si sa-mi fluture vantul prin plete. Da' nu mi-a tinut niciodata faza. Probabil din cauza sanilor prea mici sau a faptului ca pana acum obiectivul pitipoanca a lipsit din lista mea de dorinte pentru Mos Craciun. Conteaza insa prea putin. Felicit in schimb toate pitipoancele pentru minunatele abilitati de a-i face pe convivi sa vrea, din adancul ..."sufletului" :), sa le satisfaca toate dorintele si "micile" nevoi (cu mai multi sau mai putini cai putere).

    RăspundețiȘtergere
  2. nouă ne plac şi fetele cu ţâţe mici :))

    RăspundețiȘtergere
  3. de ce presupunem ca e o pitipoanca?poate e prietena (care nu e obligatoriu sa fie interesata de starea lui financiara) sau sora( si atuci nu cred ca mai merita dezbatut).

    RăspundețiȘtergere

dacă te ţine, încearcă