luni, 18 octombrie 2010

hans friedrich

Probabil nu vă e cunoscut numele, mie sigur nu-mi era până ieri când m-am uitat la un documentar: Auschwitz: The Nazis and the "Final Solution". N-ar fi fost o gravă dovadă de ignoranţă dacă nu memoram numele, dar afirmaţiile unui oarecare hans friedrich m-au şocat într-atât încât cred că îmi va fi imposibil să-l uit vreodată. Documentarul, aşa cum zice şi numele, prezintă tragicele evenimente de la Auschwitz din timpul Holocaust-ului, cu imagini din arhivă şi mărturii ale deţinuţilor precum şi interviuri cu foşti soldaţi SS. Printre ei se afla şi acest hans friedrich, care a participat la uciderile în masă de la Auschwitz, acum un bătrânel la prima vedere simpatic, de la care te aştepţi să se fi căit între timp sau cel puţin să fi înţeles absurditatea acelor evenimente. Întrebat fiind la ce se gândea şi ce simţea în momentul în care trăgea în bietele victime, a răspuns cu o seninătate revoltătoare: Nimic. Mă gândeam cum să fac să ţintesc cât mai bine să nu ratez… Ura mea faţă de evrei e prea mare. Fără să ezite, fără să se vadă vreo urmă de remuşcare pe faţa lui. Un antisemit convins, care a crescut şi a trăit până în ultima clipă a vieţii lui cu o mare ură în suflet. O ură constantă, nedreaptă şi ilogică. Faptul că fusese crescut într-un puternic spirit antisemit îi dă circumstanţe atenuante? Categoric nu. Contextul istoric în care a trăit poate îi mai ia din vina de a fi tras în oamenii aceia, pentru că aşa i se ordonase, dar nu-l absolvă de păcatul de a nu-şi fi regretat vreo clipă crimele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

dacă te ţine, încearcă