joi, 9 septembrie 2010

Zău dacă ştiu ce să mai cred

Este Puiu vinovatul moral pentru moartea Mădălinei sau nu ? :)) Hai că am glumit, nu săriţi!

Să trecem la lucruri mai serioase:

Se zice că e bine să fii sociabil cu vecinii tăi, să-i întrebi de sănătate şi să le zâmbeşti, că nu ştii niciodată când ai nevoie de ei respectiv cui te-ar putea recomanda. Dacă eşti o fire mai comunicativă, te-ai scos, discuţia o să curgă natural şi vecinul o să aibă impresia că îţi face realmente plăcere compania lui. Dacă eşti mai mutulică, lucrurile se complică un pic pentru că trebuie să faci eforturi suplimentare să nu se observe că te străduieşti să faci conversaţie. Dacă aţi citit cumva şi postările astea două, cam aveţi idee în ce categorie intru eu. Câteodată, în lift mai ales, că acolo-i tăcerea mai penibilă, mă gândesc că poate n-ar fi rău să schimb şi eu 2-3 vorbe cu ei, atâta cât să aflu dacă lor le-a venit factura de curent sau pe unde-şi fac concediul, dar...nope, nu iese.
Excepţie face, sau mai bine zis făcea, domnişoara S., vecina de la etajul de mai jos. O ştiu din facultate, fiind asistenta unui fost profesor de-al meu, bine pregătită, cu un stil captivant de a preda. Într-o zi, aşteptând amândouă să vină liftul, intru în vorbă cu ea şi, printre altele, îi spun că i-am fost studentă, la specializarea cutare, acum o sută de ani. Ea îmi zâmbeşte...A, da! Îmi aduc aminte de dumneavoastră. Eu: Chiar? Flatată până peste cap că după atâtea generaţii de studenţi mă mai ţine minte (speram eu, datorită participării mele active la seminarii), o întreb de domn' profesor, ce cursuri au mai introdus.....chestii de genul ăsta, care mă şi interesau de altfel. O discuţie normală şi plăcută. După vreo două săptămâni iar mă întâlnesc cu ea, tot în faţa liftului. Că ce bine că au reparat liftul, ce şef de scară cumsecade avem...şi la un moment dat mă întreabă: "Nu cumva aţi terminat anul trecut la Litere?" Dezamăgire mare pe capul meu dar i-am răspuns totuşi, în acelaşi stil de complezenţă.
Şi să vă zic şi ce-i cu nedumerirea mea din titlu: Acum câteva zile, pe la 1 şi ceva noaptea, cineva suna insistent la uşa apartamentului meu. Mă uit pe vizor şi o văd pe domnişoara S., în cămaşă de noapte, cu părul zbârlit şi o privire rătăcită. Vreo 20 de minute a tot sunat după care, văzând că nu o bagă nimeni în seamă, s-a dat bătută.
Aşa că nu ştiu ce să mai cred de femeia asta. Ori e somnambulă, ori a citit prea mult Shakespeare la viaţa ei, ori chiar a deranjat-o duşul meu de la 1 noaptea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

dacă te ţine, încearcă