vineri, 27 august 2010

Tehnica şi plăcerea de a vorbi

Parcă am mai scris eu pe blogul ăsta că-s filoloagă cu acte în regulă, ceea ce înseamnă că interesul meu faţă de tehnică tinde cu ardoare spre 0. Nu vreau să ştiu cum arată pompele de injecţie, cum funcţionează motorul cu piston în 4 timpi sau ce rol au bujiile incandescente. Nu mă interesează. Punct. Deci, ca să fiu mai clară, mă împac la fel de bine cu tehnica precum nea Jiji cu Mitică de la Ligă, adică mai fac eforturi de reconciliere dar mai mult de nevoie şi de ochii lumii. Dar, ca majoritatea filologilor dornici să supravieţuiască, lucrez într-un domeniu cu profil predominant tehnic. (Nu mă compătimiţi că se putea şi mai rău: puteam să fiu absolventă de Drept şi să completez chestionare pentru CSOP). Şi lucrând într-un astfel de mediu, de multe ori sunt nevoită să iau parte la discuţii nemilos de tehnice şi să mai şi pretind că-s interesată. Colegul meu, mare povestitor şi mare pasionat de motoare, ori mă crede mai deşteaptă decât sunt, ori e puţin sadic. Pentru că aproape în fiecare zi mă chinuie cu câte o povestioară despre ce probleme a mai avut maşina lui şi cum le-a remediat, despre nu ştiu ce senzor de turaţie care i-a dat bătăi de cap nu ştiu cărui şofer sau că motocicleta enduro îi face fiţe. Dar, în rest, aşa el e băiat de treabă şi chiar normal :D.
Noah, cum să-i dau eu lui de înţeles, când i se citeşte entuziasmul pe faţă în timp ce povesteşte, că Nu mă interesează discuţiile astea? Hmm....ce-ar fi să mă apuc să-i explic şi eu un pic cum stă treaba cu adjectivul pronominal demonstrativ şi cum se acordă el cu substantivul determinat?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

dacă te ţine, încearcă