duminică, 22 august 2010

Mari Sibieni: Mathias ARMBRUSTER

A fost primar al Sibiului în 1513 şi apoi între 1523 şi 1525, 1527 şi 1529, 1536 şi 1538 şi în cele din urmă între 1541 şi 1542, adunând în total nouă ani de conducere a Magistratului sibian. A fost şi comite al saşilor între 1536 şi 1538.

S-a născut la Sibiu dar originile sale nu sunt foarte clare, informaţiile despre familia sa fiind mai puţine decât ai altor patricieni locali. El a cumpărat de la familia Altemberger, casa acestora, actualul Muzeu de Istorie al oraşului de pe strada Mitropoliei.

Rămâne cel mai important primar al primei jumătăţi a secolului al XVI-lea, perioada în care regatul Ungariei s-a prăbuşit în urma înfrângerii de la Mohacs din 1526 iar principatul Transilvaniei lua naştere.

În vremea sa, a fost inaugurată catedrala gotică a oraşului, a cărei construcţii a fost terminată în 1520. Tot el va dărui în 1538 o ţeavă din bronz, simbol al contruirii fântânii din Piaţa Mare. În perioada sa notarul oraşului, Lukas Trapoldner va deschide prima tipografie din regatul Ungariei (şi din actualul spaţiu românesc).

El va redacta statutele oraşului în 1541. Pentru prima dată este notat dreptul exclusiv al saşilor de a avea proprietăţi în interiorul cetăţii. În 1542, oraşul va primi dreptul de a bate monedă.

A fost unul dintre principalii susţinători ai familiei de Habsburg, aceştia dorin a câştiga Transilvania în dauna Imperiului Otoman. A fost unul dintre liderii partidei pro-habsburgice din Transilvania. Va apăra Sibiul în 1529 în faţa armatelor lui Zapolya, principele Transilvaniei, susţinut fiind de otomani. În acelaşi an, în cetate va sosi Conrad Haas. El va fi şi cel, care în cele din urmă, l-a recunoscut pe Janos Zapolya drept principe al Transilvaniei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

dacă te ţine, încearcă