miercuri, 12 mai 2010

Ţara arde şi la qvarta...

....se întreabă de ce toate proaspetele mămici si proaspeţii tătici au la avatar poză cu pruncul lor nou născut? Ok, le înţeleg entuziasmul şi bucuria că au dat viaţă unei fiinţe absolut minunate, superbe şi perfecte, care le încântă existenţa şi în care găsesc împlinirea rostului lor pe acest pământ. Înţeleg şi faptul că vor să împărtăşească bucuria asta şi cu alţii. Ce nu înţeleg e nevoia lor de a-şi schimba aproape zilnic poza de la avatar, cu bebe-ul în diferite ipostaze şi grimase, de la botez la primul stat în fund sau păpat cu linguriţa. Şi asta în condiţiile în care aceleaşi poze se găsesc şi în (toate!) albumele lor de pe facebook, pe wallpaper sau linkul de picasa de la status. E ca şi când, dintr-o dată, după naşterea celui mic, identitatea lor se dizolvă în cea a copilului, personalitatea lor se identifică cu cea a copilului, avatarul lor devine avatarul copilului...
Practic lucrul ăsta nu mă deranjează cu nimic, fiecare îşi pune ce poză vrea la avatar, dar nici nu mă sensibilizează. E doar un exemplu de “aşa nu” pentru când o să fiu şi eu părinte...
laqvarta

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

dacă te ţine, încearcă