miercuri, 21 aprilie 2010

Cum reacţionăm?

O prietenă, româncă, solistă a unui teatru de operetă din Germania, în timp ce se plimba pe malul Elbei cu o altă prietenă româncă, s-au oprit să se aşeze pe o bancă. Politicoase, au cerut în germană permisiunea de a se aşeza unor domni(ulterior fetele află că sunt italieni) care erau aşezaţi pe aceea bancă. Primesc permisiunea, se aşează şi îşi continuă conversaţia începută (în română). Auzind ce limbă vorbesc, unul dintre domni îi spune celuilalt: "Queste mi fanno schifo!" adică mai pe româneşte "Mi-e scârbă de ăstea!". Pentru simplu fapt că sunt.....românce!!!
Prietena mea nu a reacţionat. E o persoană educată şi foarte bine crescută. A încercat să treacă cu vederea deşi i-a fost foarte greu. Îmi spunea că ignoranţilor nu trebuie să le fie acordată importanţă. Dar bănuiesc ce-a fost în sufletul ei. :(
Eu nu aş fi tăcut. Le-aş fi tras un "va'fan'culo" să mă ţină minte! Lăsăm de prea multe ori de la noi. Ignoranţii se înmulţesc iar tăcerea noastră nu este o soluţie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

dacă te ţine, încearcă