vineri, 23 octombrie 2009

Iaurţel şi bănănuţe


Se ştie bine faptul că femeile au o pasiune pentru diminutive. De la “pâinică” şi “supică” la “bănuţi” şi “hăinuţe”, aproape totul este diminutivizat. Chiar dacă-i vorba de un pix de mărime standard, acesta tot “pixuleţ” va fi pentru anumite reprezentante ale sexului frumos. Ce contează că-i ditamai patul de 2,60x2,40? Ele tot în “pătuţul” lor îşi vor face “somnicul” de frumuseţe. Cum de ce? Pentru că ele sunt nişte fiinţe delicate şi afectuoase, inocente şi absolut inofensive. Şi pentru că vor ca şi şefii lor, colegii de birou, masculii feroce care le dau târcoale şi toată lumea cu care relaţionează, să ştie că ele sunt nişte fiinţe delicate şi afectuoase, inocente şi absolut inofensive.
Ideea postului a pornit de la o discuţie mai veche cu o prietenă care, după angajare, a avut nenorocul să nimerească într-un birou cu încă şase femei. Toate iubitoare de diminutive. Şi mi se plângea ea cum zilnic este nevoită să le asculte ălora pisicelile: “Mi s-a făcut fomică, mă duc să-mi iau un iaurţel cu bănănuţă”. Wtf? De când are şi iaurtul diminutiv? Şi de ce să ştie toată lumea că eşti la dietă cu mâncare pentru bebeluşi?
Prietena mea se pare că s-a mai imunizat între timp la astfel de construcţii zgârietoare pe timpan pentru că nu am mai auzit-o vorbind de colegele ei. Sau i s-o fi acordat spor de poluare fonică ce i-a crescut subit şi considerabil nivelul de toleranţă…

la qvarta

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

dacă te ţine, încearcă