luni, 7 septembrie 2009

Tonight we’re gonna give you everything we love

Aşa a sunat promisiunea distinsului maestru făcută vineri seara celor peste 7.000 de fani prezenţi pe Stadionul Tineretului din Bucureşti. Şi a respectat-o aşa cum numai un artist de talia lui o putea face. Am aşteptat ziua asta încă din momentul în care am început să-i descopăr şi să-i iubesc muzica. Anul trecut pe vremea asta citeam în presă şi pe alte bloguri despre concertul pe care urma să-l susţină la Bucureşti, la care, din pacate pentru mine atunci, n-am putut participa. Anul ăsta, prin aprilie, presa anunţa că marele artist revine in România. Cu o spontaneitate neobişnuita, mi-am asigurat prezenţa la concert încă din prima zi de punere in vânzare a biletelor. Iar vineri seara eram acolo, în locul în care avea să cânte, să încânte, să recite, să acompanieze şi să copleşească. Şi-a făcut punctual apariţia pe scenă cu celebra „Dance Me To The End Of Love”, continuând cu piese ca „Ain’t No Cure for Love”, „Take This Waltz”, „Famous Blue Raincoat” şi multe altele. Cine nu ştie încă despre cine vorbesc, ori are gusturi muzicale...”selective”, ori are grave dificultăţi de concentrare şi memorie :D

Cred că cel mai bun lucru pe care l-am făcut referitor la concertul lui Cohen, căci evident despre el e vorba, a fost că n-am convins nicio prietenă, colegă, cunoştinţă etc să mă însoţească. Am avut timp doar pentru Cohen; aproape 3 ore am zăcut nestingherită în universul muzicii coheniene. What more can one wish for?
Interpretarea impecabilă a instrumentiştilor, vocea minunată a fetelor de la backing vocals şi a lui Sharon Robinson, sonorizarea foarte bună, cele doua bisuri de 40 de minute, entuziasmul şi rafinamentul publicului, toate astea au completat de minune muzica şi poezia lui Cohen şi m-au făcut să mă bucur de fiecare secundă trăită acolo.

Mai jos aveţi o părticică din „Famous Blue Raincoat” de la concert. Am înregistrat şi eu cum am putut, cu mâna un pic tremurândă (din motive lesne de inteles :D), asa, cât să vă faceţi o idee...

http://www.youtube.com/watch?v=Y-S5eFCceJA

#4 edit: la qvarta

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

dacă te ţine, încearcă