miercuri, 16 septembrie 2009

băgă in bulgheria - part for: Veliko Târnovo

Plec din Sozopol înjurând pe motivul că taman la plecare a apărut soarele. Ghinion. Asta e!
O tai spre Veliko Târnovo să văd oraşul şi să mă conving dacă merită comparaţia cu Sighişoara. 
Cristina mi-a spus că l-a văzut in trecere şi că arată foarte frumos. Mă bazez pe gusturile ei. Vai de ea dacă nu-mi place!
Drumul între Sozopol şi Veliko l-am făcut în 3 ore şi ceva fără să văd ceva deosebit. Peisajul destul de sărac.
Constat că şi pe autostrăzile bulgăreşti(castraveţarii au mai mulţi kilometri de autostrăzi!) circulă căruţe. Deci nu suntem singurii!
Veliko e spectaculos cocoţat pe dealuri stâncoase şi tăiat de valea râului Yantra. 
Ajung iniţial în partea nouă a oraşului, unde găsesc o parcare cu plată. După ce merg pret de vreo 5 minute pe jos, realizez că sunt departe de zona în care vreau să ajung, aşa că mă întorc după maşină. Cu chiu cu vai ajung în partea veche a oraşului, unde găsesc un loc de parcare. Parchez şi plec ca Bulă lăsând Maybachu’ descuiat, cu toate bagajele înauntru, cu laptopul şi cu Marcel.


Partea veche a oraşului e superbă. Casele vechi se înghesuie una în alta, pe străduţele strâmte pietruite. 


Din loc în loc câteva izvoare cu apă rece.







Ganguri  strâmte cu scări abrupte fac legătura între aceste străduţe.
Mirosul de vechi se simte în aer. Mici magazine de souveniruri şi anticariate contribuie la acest aer. 
Din loc în loc câte o pensiune micuţă, o casă de oaspeţi, câte o tavernă de unde se aude în surdină muzică populară bulgărească.
Majoritatea caselor se pare că au fost restaurate sau cel puţin sunt bine întreţinute. Străzile, deşi pline de turişti, nu au zgomotul acela de forfotă. Parcă şi turiştii sunt copleşiţi de liniştea oraşului şi vorbesc în şoaptă. Singurele zgomote sunt cele făcute de aparatele de fotografiat.
Peste valea Yantrei, traversând un pod, se ajunge pe un platou imens unde se află un muzeu de artă şi un grup statuar reprezentând 4 ţari ai bulgarilor: Asan, Petăr, Kaloyan şi un Ivan Asan. Grupul statuar parcă nu se prea potriveşte cu arhitectura locului. Mă rog, chestie de gust.
Revenim pe una din arterele principale ale oraşului vechi. Liniştea dispare. La terasele cochete, plin de tineri. Aflu că majoritatea sunt studenţi, Veliko având una din cele mai bune si importante universităţi din Bulgaria.
Mergem să vedem şi cetatea ţarilor bulgari, cetate cocoţată pe dealul Ţareveţ. Impunătoare, cetatea pare ca veghează asupra liniştii oraşului. Accesul la ea e abrupt şi lung, lucru prea greu pentru Băgă, obosit după atâtea ore de mers pe jos, cu urcat şi coborît trepte! Dar asta nu e o scuză bună aşa că vă spun că era deja destul de târziu şi mai aveam de văzut şi Arbanassi-ul. Aşa că admir cetatea de jos şi trag concluzia: Cristina a avut dreptate! Tura asta a scăpat!
Mă întorc la maşină şi toate sunt la locul lor. Poliţia bulgară işi face datoria şi patrulează non-stop. În plus, a doua zi m-au scos din oraş(nu, nu, nu am fost declarat persona non-grata) pe un drum secundar, ca să evit aglomeraţia din oraş: благодарности

Un comentariu:

  1. Chiar mă întrebam pe la jumătatea postării tale dacă am scăpat sau nu de săpuneală... :)) Mă bucur că ţi-a plăcut! Va trebui totuşi să faci pozele mai mici (iar îţi recomand picasa, că ăla ştiu eu să-l folosesc) că mi s-a blocat computerul de la serviciu de trei ori din cauza paginii tale!

    RăspundețiȘtergere

dacă te ţine, încearcă