luni, 24 august 2009

am caruţă de viteză


Am o tiganca desculta
si cea mai tare caruta
si moare tigania
ca mi-am pus radar pe ea
taga daga daga da lala … opa asa …
Am caruta de viteza
si ma bate vantu-n freza
m-am incarcat de lovele
numai cu un cal putere
Moare tigania moare
mi-am pus si retrovizoare
si la mine in caruta
canta maneaua lui guta
(guţă-nu-i căruţă ca merţanu din volumul XXXVIII al culegerii de poezii MANELE LA MAXIM )
aceste versuri de înaltă vibraţie sufletească, au fost recitate de maestrul guţă, în faţa unei audienţe extaziate de prezenţa maestrului, undeva între săcel şi sălişte. maestrul a acordat şi un autograf. pe procesul verbal. de asemenea maestrul a contribuit cu fabuloasa sumă de 270 de lei, la bugetul statului. probabil, singura lui contribuţie. din partea celor prezenţi a primit dovada de circulaţie, dăruind la rândul său, unui poliţist din mulţime, carnetul de conducere. poliţistul a promis ca o să-l returneze peste 90 de zile. maestrul ar fi dorit mai devreme, dar nunţile si botezurile din perioada imediat următoare îl împiedică să presteze intelectual în faţa unui computer care pune întrebări de genul: pe ce culoare a semaforului ai dreptul să pătrunzi în intersecţie? pe roşu, bre, normaaallll!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

dacă te ţine, încearcă