miercuri, 20 mai 2009

Tzutzu


Pe vremea cand eram un "tanar" liceean(da ma, nu radeti, am fost si eu odata tanar!!!) am avut onoarea si norocul sa am un diriginte admirabil. Noi ii spuneam TZUTZU. 
Un diriginte, iesit din tiparele gri ale invatamantului comunist, un profesor -caruia chiar daca nu-i placea meseria pe care o practica- folosea metode de predare occidentale(o "oroare" in acele timpuri). Materia pe care o preda, chimia, nu era una prea usoara si iubita de noi, dar stia cum sa ne capteze atentia asupra ei. 
Ca diriginte era admirabil. Ne stia toate problemele, stia cand sa te consoleze si cand sa te mistocareasca, stia sa guste glumele noastre si sa participe la unele dintre ele. Marea lui pasiune, a ramas teatrul. Se ocupa de trupa de teatru a liceului si multe din spectacolele regizate de el, umpleau salile.
Dupa revolutie, a parasit invatamantul si s-a intors la marea lui dragoste: teatrul. Acum 2 ani m-am intalnit cu el la Petrosani, unde era regizor la teatrul de acolo. Am mers impreuna sa bem o cafea si sa povestim. A fost o intalnire emotionanta pentru mine. Il revedeam dupa aproape 20 de ani. Cand am discutat cu el, la inceput am avut o retinere, probabil cauzata de respectul pe care il aveam fata de el, dar a reusit sa ma faca sa discutam liber asa cu discutam in vremea liceului. Nu era nimic schimbat la el. Era acelasi TZUTZU.

Un comentariu:

  1. Care va sa zica, te-au napadit nostalgiile :D
    Cred ca postul asta e cea mai potrivita forma de recunostinta pe care i-ai fi putut-o aduce. Niiice :)

    RăspundețiȘtergere

dacă te ţine, încearcă